TVR Cluj – Emisiunea „Legal 100%” – invitat av. Mihai David. Problemele juridice ridicate de ante-contractele de vânzare încheiate cu dezvoltatori imobiliari
Vă invităm să urmăriți o nouă ediție a emisiunii „Legal 100%”, la care a participat în calitate de invitat colegul nostru, avocat Mihai David.
De această dată, au fost abordate consecințele juridice ale încheierii unor promisiuni de vânzare cu privire la imobile aflate în curs de edificare. În concret, colegul nostru a oferit informații referitoare la aspectele la care potențialii cumpărători ar trebui să acorde atenție la momentul încheierii unor astfel de contracte, pentru reducerea riscurilor care le sunt asociate. Totodată, au fost discutate consecințele eventualei intrări în insolvență a dezvoltatorului imobiliar – promitent vânzător, posibilitatea modificării unor elemente ale viitoarei vânzări după încheierea ante-contractului, precum și alte subiecte de interes din sfera analizată.