Funcțiile de administrator și director general. Unde se trage linie? Limitele învestirii instanței

av. Ruxandra Câmpian-Chendea

Într-o speță recentă, Tribunalul Cluj, ca instanță de apel, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de o Unitate Administrativ Teritorială (UAT) împotriva unuia din membrii Consiliului de administrație ai unei întreprinderi publice.

Litigiul a debutat în 2019, când UAT, în calitate de autoritate publică tutelară, a formulat o acțiune pentru atragerea răspunderii contractuale a membrilor Consiliului de administrației ai unei Regii autonome, solicitând obligarea acestora la plata sumelor achitate de UAT cu titlu de despăgubiri salariale în favoarea unei foste angajate a Regiei.

Situația premisă

În esență, în anul 2014, printr-o hotărâre a Consiliului de Administrației al Regiei, s-a avizat modificarea organigramei Regiei prin reducerea numărului de posturi, respectiv desființarea unui post de director adjunct. Modificarea organigramei a fost ulterior aprobată prin Hotărârea autorității tutelare în subordinea căreia funcționa Regia, pentru ducerea la îndeplinire a celor decise fiind împuternicit președintele autorității, prin directorul general al Regiei.

Subsecvent, în baza celor decise de autoritatea tutelară, directorul general al Regiei a emis decizia de concediere a salariatei care ocupa postul de director adjunct.

Important de reținut este că directorul general al Regiei deținea în același timp și calitatea de membru al Consiliului de administrație.

În urma contestării deciziei de concediere, pe baza menționării unei durate de preaviz mai mică decât cea legală, instanța competentă a dispus anularea deciziei și obligarea angajatorului (Regia) la plata în favoarea fostei angajate a drepturilor salariale restante.

Plata efectivă a despăgubirilor salariale a fost realizată de autoritatea tutelară, ca urmare a faptului că Regia a fost desființată.

În cele din urmă, autoritatea tutelară a considerat că foștii administratori ai Regiei sunt responsabili de concedierea nelegală a fostei salariate, prin încălcarea obligațiilor care le reveneau conform contractelor de mandat, demarând astfel în anul 2021 acțiunea în răspunderea contractuală a administratorilor, întemeiată pe OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și clauzele contractelor de mandat.

Soluțiile instanțelor

Primul ciclu procesual

• Instanța de fond a respins acțiunea autorității ca fiind prescrisă.
• Instanța de apel a respins excepția prescripției, a anulat soluția primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare.

Al doilea ciclu procesual

• În rejudecare, instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat doar unul dintre pârâți (pârâtul X) la plata sumei pretinse de autoritatea reclamantă, respectiv pe acel pârât care deținuse și calitatea de director general semnatar al deciziei de concediere.

În privința celorlalți pârâți, instanța de fond a reținut că simpla exprimare a votului lor de administratori cu privire la modificarea organigramei nu se află în legătură directă de cauzalitate cu adoptarea unei decizii de concediere nelegale, nefiind astfel încălcate prevederile OUG 109/2011 referitoare la răspunderea administratorilor, precum nici cele ale contractelor de mandat ale administratorilor.

Cu toate acestea, în privința pârâtului X, care deținuse și calitatea de director general, instanța a considerat că fapta sa de a emite decizia de concediere cu menționarea unui termen greșit de preaviz este singura faptă ilicită aflată în legătură de cauzalitate directă cu prejudiciul pretins de autoritate.

• Atât autoritatea reclamantă, cât și pârâtul X au formulat apel împotriva soluției primei instanțe.

Tribunalul Cluj a admis doar apelul pârâtului X și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu și cu acesta.[1]          

Argumente în calea de atac a apelului

Motivele de apel formulate în favoarea pârâtului X au vizat atât problematica limitelor învestirii instanței, cât și cea privind neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale, expunerea de mai jos sintetizând doar primul motiv de apel:

a) Conform principiilor legii de procedură civilă, judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a ceea ce s-a cerut, înțelegându-se prin această expresie că obiectul și limitele judecății procesului sunt stabilite prin cererea de chemare în judecată. Doar în acest mod se va putea asigura un echilibru între aspectele ce constituie obiect al învestirii instanței și principiile disponibilității și contradictorialității.

Atunci când partea reclamantă insistă într-o anumită calificare juridică dată unui fapt sau act juridic sau într-un anumit temei de drept în baza căruia solicită să fie judecată cererea sa, instanța nu poate să schimbe această calificare ori acest temei, în caz contrar substituindu-se părții în determinarea limitelor procesului, încălcând dreptul de dispoziție al respectivei părți.

b) În speță, autoritatea reclamantă a învestit instanța cu o acțiune în răspundere contractuală a foștilor administratori ai Regiei, imputându-le ca faptă ilicită nerespectarea obligațiilor din contractele de mandat, respectiv adoptarea nelegală a Hotărârii Consiliului de administrație de avizare a noii organigrame.

Argumentele de fapt și de drept ale reclamantei nu impuneau o altă calificare a cererii sale, omisiunea de a suplimenta sau completa cauza acțiunii fiindu-i exclusiv imputabilă reclamantei, fără a putea fi complinită de instanță.

Însă, instanța de fond a reținut o altă și unică faptă ilicită, precum și o altă calitate a autorului ei, respectiv fapta directorului general de a emite decizia de concediere nelegală, cu toate că nu a fost învestită cu o acțiune în răspundere contractuală întemeiată pe încălcarea mandatului de director.

c) Procedând în acest mod, instanța a încălcat principiul disponibilității evocat de art. 9 alin. (2) Cod procedură civilă, modificând obiectul și limitele învestirii sale.

Dubla calitate a pârâtului X de administrator și director general nu era suficientă și nici relevantă pentru ca instanța să poată extinde limitele judecății, atât timp cât autoritatea reclamantă și-a expus expres și explicit cauza, obiectul și temeiul acțiunii sale.

Răspunderea directorului general ar fi presupus un alt cadru procesual, o altă cauză și alt obiect al cererii de chemare în judecată, ipoteză în care analiza instanței ar fi fost orientată asupra respectării/nerespectării de către director a obligațiilor sale contractuale.

d) În concret, atunci când instanța de fond a reținut că nu există o faptă ilicită săvârșită de administratori, această soluție trebuia să se răsfrângă și asupra pârâtului X, chemat în judecată tot în calitatea sa de administrator, singura soluție legală și corectă fiind cea de respingere integrală a cererii de chemare în judecată.

Reprezentarea pârâtului X în fața Tribunalului Cluj a fost realizată de av. Ruxandra Câmpian-Chendea.

[i] La data redactării articolului hotărârea Tribunalului Cluj nu este motivată.