Dreptul Consumului
Avocaţi specializați:
Asigurăm activităţi de consiliere, asistenţă şi/sau reprezentare atât a consumatorilor cât şi a comercianţilor/operatorilor economici, în vederea apărării drepturilor şi intereselor legitime ale acestora decurgând din contractele de vânzare şi/sau prestări servicii, inclusiv a serviciilor financiare.
Serviciile noastre juridice urmăresc, printre altele, identificarea şi implementarea unor soluţii financiare convenabile clienților, combaterea practicilor comerciale abuzive, eşalonarea/restructurarea datoriilor, obţinerea despăgubirilor, protejarea liberei circulaţii a mărfurilor şi serviciilor.
Activitățile juridice relevante cuprind: redactarea sau revizuirea clauzelor contractuale; asistarea/reprezentarea în cadrul procedurilor de negociere și conciliere; asistență juridică în relațiile cu autoritățile și instituțiile publice, precum și cu entitățile juridice competente în domeniu; reprezentarea juridică în fața instanțelor de judecată.
Complexitatea si diversitatea domeniului, precum şi interferenţa cu alte domenii ale dreptului, generează numeroase litigii pentru a căror soluționare sunt solicitate serviciile noastre, fie prin susținerea judiciară a demersurilor, fie prin mijloace alternative de soluționare a disputelor prin intermediul CSALB (Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar).