Contestație admisă. Înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar

av. Henrietta Frătean

Într-o cauză recentă, Curtea de Apel Cluj  a dispus eliberarea clientului nostru care era arestat preventiv și plasarea acestuia sub control judiciar.

I. SCURT ISTORIC:

Prin propunerea înregistrată la data de 10 ianuarie 2024 pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud, a solicitat arestarea preventivă a clientului, pentru o perioadă de 30 zile.

În sarcina acestuia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. de art. 336 alin. 2 Cod penal, precum și efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, faptă prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011.

Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis propunerea parchetului, ca fiind întemeiată şi, pe cale de consecință a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată 30 de zile, începând cu data de 10.01.2024 și până la data de 08.02.2024, inclusiv. În esență, instanța a apreciat că: „privarea inculpatului de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. (…)precum și în vederea bunei desfășurări a procesului penal – deoarece cercetările penale sunt încă la început și mai urmează să mai fie audiați martori.”

Ca urmare a soluției dispuse, am declarat contestație împotriva hotărârii pronunțate.

II. ARGUMENTELE CONTESTAȚIEI. ELIBERAREA CLIENTULUI.

Astfel, am criticat soluția pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, argumentând faptul că:

(i) Presupusele fapte, au fost comise în anul 2022 și au fost recunoscute de către inculpat.

(ii) De la acel moment și până în prezent, procurorul nu a solicitat luarea niciunei măsuri preventive; ori, dacă exista un pericol concret trebuia luată această măsură după săvârșirea presupuselor infracțiuni, mai ales că inculpatul nu s-a ascuns şi nu a dispărut niciodată.

(iii) În propunerea de arestare preventivă, reprezentantul Ministerului Public nu a indicat în concret care sunt probele care dovedesc că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică şi în ce ar consta în concret acest pericol social, mulţumindu-se să arate că faţă de împrejurările concrete ale comiterii faptei, apreciază că există probe certe că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

(iv) Această ultimă cerință a textului de lege trebuie motivată în mod special, deoarece nu rezultă din pericolul social al faptei săvârșite şi nici nu se confundă cu aceasta, ci trebuie constatată pe baza altor împrejurări privind, în principal, persoana făptuitorului. În speță, inculpatul nu s-a sustras cercetării, nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat fapta comisă, a fost încadrat în muncă, astfel că existența pericolului social pentru ordinea publică nu este justificată.

(v) În ceea ce privește audierea de martori, organele de urmărire penală nu au indicat motivele pentru care punerea în libertate a inculpatului sau luarea unei alte măsuri, mai puțin restrictive ar împiedica efectuarea acestor audieri – mai ales că această probă a fost menționată generic de Ministerul Public, fără indicarea persoanelor care urmează a fi audiate, fără a da posibilitatea judecătorului de a aprecia asupra existenței riscului unei eventuale împiedicări în administrarea acestor probe de către inculpat, prin indicarea nominală a persoanelor a căror audiere o apreciază necesară Ministerul Public.

(vi) Cu privire la natura şi conținutul măsuri arestului preventiv, trebuie respectate principiile consacrate, de art. 5 din Convenția europeană şi de art. 9 NCPP, potrivit căruia starea de libertate a inculpatului pe timpul procesului este şi trebuie să rămână regula, arestarea preventivă având un caracter excepțional şi temporar.

(vii) Există, în acest sens, o jurisprudență bogată şi constantă a Curţii de la Strasbourg, exprimată în zeci şi zeci de decizii (Labita c. Italiei, Léger c. Franţei, Wemhoff c. Germaniei, Dumitru Popescu c. României şi multe altele), care conturează ideea că arestarea preventivă nu trebuie să anticipeze o eventuală pedeapsă, iar privarea de libertate urmează să înceteze de îndată ce nu mai este absolut necesară pentru protejarea unor valori sociale fundamentale. Pe de altă parte, în cauza Lauruc c. României Curtea de la Strasbourg a apreciat că a fost încălcat art.5 parag. 3 cu privire la riscurile în caz de eliberare a inculpatului, prin neluarea în considerare a unor măsuri alternative și argumentarea în principal pe gravitatea faptelor comise fără a examina cazul specific al reclamantului.

Având în vedere argumentele mai sus menționate, la data 25.01.2024, Curtea de Apel Cluj a dispus, în temeiul art. 425 alin. 7 pct. 2 lit. a Codul de procedură penală raportat la art. 204 din Codul de procedură penală admiterea contestației formulate de inculpat şi, pronunțând o nouă hotărâre: în temeiul art. 204 alin. 12 Codul de procedură penală a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv luată prin încheierea atacată cu măsura controlului judiciar, prevăzută de art. 211 şi următoarele din Codul de procedură penală pentru o durată de 60 de zile.