Notar. Săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu
av. Henrietta Frătean
I. SCURT ISTORIC
Prezenta cauză a avut și are în continuare un puternic impact emoțional asupra părții civile, asistată și reprezentată de către noi, având în vedere miza și modalitatea în care s-a desfășurat urmărirea penală.
În anul 2015, clienta noastră a sesizat organele de urmărire penală cu privire la fapta de abuz în serviciu a notarului public de a încheia și autentifica două contracte de vânzare-cumpărare, fără acordul mamei sale. Astfel, vânzările au fost realizate în baza unei procuri false și cu caracter general, care au condus la pierderea dreptul de proprietate asupra unui imobil teren, în suprafață de aproximativ 550 mp, situat în centrul Iașului.
II. TERGIVERSAREA SOLUȚIONĂRII DOSARULUI
Din păcate a fost nevoie de mai bine de 6 ani până când notarul public să fie trimis în judecată, precum și de multe cereri de preluare și de urgentare a soluționării dosarului.
În plus, în cauză au fost întocmite două rechizitorii care au fost infirmate de către procurorul ierarhic superior, având în vedere „erorile” săvârșite de procurorul de caz și identificate ulterior.
Din păcate, și etapa camerei preliminare a suferit tergiversări nejustificate datorate amânărilor solicitate de către notarul public și a nerespectării de către aceasta a dispozițiilor instanței.
Curtea de Apel Iași a respins ca nefondate cererile și excepțiile invocate de inculpat, acuzat de abuz în serviciu și a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
Împotriva soluției menționate, notarul a declarat contestație care a fost respinsă, în mod definitiv, de către ÎCCJ.
III. STADIUL ACTUAL AL DOSARULUI
În prezent, cauza se află pe rolul Curții de Apel Iași, care analizează apărările făcute de noi, și reținute, într-un final, în actul de sesizare al instanței.
În esență, prin rechizitoriul întocmit s-a reținut faptul că notarul public prin încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de lege (art. 1536 din Codul civil din anul 1865, aplicabil la data autentificării), a acceptat și a autentificat un contract de vânzare-cumpărare, în baza unei procuri falsificate și prin care mandatarul nu era împuternicit în mod expres și special să înstrăineze imobilul teren aparținând mamei clientei noastre. Din aceste motive, s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.
În acest sens, am susținut faptul că autentificarea contractului de vânzare – cumpărare ar fi putut avea loc în mod legal, doar dacă:
- procura prezentată în fața notarului public ar fi avut caracter special , respectiv să fie specificate expres puterile atribuite mandatarului prin care acesta ar fi putut face acte de dispoziție în beneficiul proprietarului, bunul să fi fost determinat prin amplasament, locație, tip, întindere, etc., elementele definitorii ale bunului pentru ca acesta să poată fi individualizat ), şi nu general, cum a fost cea prezentată în fapt, prin care s-ar fi putut efectua doar eventuale acte de administrare.
- procura prezentată în fața notarului public ar fi avut caracter autentic, adică să fi fost autentificată de un notar public – în cazul nostru procura a fost data în străinătate fiind de fapt un înscris sub semnătură privată pe care fusese aplicată apostila, cu rolul de a atesta veridicitatea semnăturii și calitatea în care a acționat semnatarul, însă nu și conținutul acestuia.
Ori, pentru ca un înscris să fie considerat autentic este necesar ca acesta să fie redactat de un notar public care să emită o încheierea de autentificare din care să reiasă că părțile au consimțit cu privire la conținutul documentului.
În aceste condiții, am argumentat că notarul public cunoștea faptul că pe lângă lipsa caracterului special al procurii, aceasta nu prezenta caracter autentic pentru a putea fi folosită în mod valabil la încheierea actului juridic.
Nu în ultimul rând, în doctrină s-a stabilit că persoanelor calificate de Codul civil drept profesioniști (de pildă, medicii, inginerii, avocații, notarii etc.) li se va stabili un nivel mai ridicat de exigență în evaluarea vinovăției, având în vedere cunoștințele de specialitate pe care aceștia le dețin, în cazul în care fapta ilicită este comisă în desfășurarea profesiei sau activității în care sunt specializați.
Considerentele de mai sus întăresc ideea acționării inculpatei cu forma de vinovăție a intenției la momentul îndeplinirii defectuoase a îndatoririlor de serviciu.
* * *
Ne apropiem de pronunțarea unei soluții în acest dosar, urmând ca ulterior să vă prezentăm soluția care va fi dispusă, respectiv dacă apărările menționate vor conduce la obținerea unei soluții juste pentru clienta pe care o reprezentăm.