Declanșarea procedurii insolvenței nu îl transformă pe creditor într-un curator ad-hoc al societății debitoare. Simplul dezechilibrul contractual, chiar manifest, nu califică actul debitoarei ca fraudulos și nu justifică contestarea lui în instanță
av. Mihai David, reprezentant al pârâtei – societatea achizitoare
[I] Pretențiile formulate prin cererea introductivă
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta P. SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei F.C. SA, a solicitat: „anularea transferului patrimonial încheiat între debitoarea F.C. SA și societatea M.G. SA, realizat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. …/zz.ll.2017 de BIN ….”.
[II] Temeiul legal invocat de reclamant
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 117, al. 2, lit. c) din L. 85/2014, potrivit căruia: „Următoarele acte sau operațiuni ale debitorului vor putea fi anulate, pentru restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestații executate: (…) c) acte încheiate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile”.
[III] Starea de fapt reținută prin hotărârea rămasă definitivă în cauză
Prin Decizia civilă 682/2021, Curtea de Apel Cluj a stabilit că: „Contrar apărărilor intimatei, există o disproporție între prețul achitat și cel de piață, aspect atestat nu numai de luarea în considerare a concluziilor expertizei judiciare de evaluare efectuate în etapa apelului, dar şi de comparația cu alte tranzacții similare, din aceeași perioadă şi cu evaluările realizate în cursul procedurilor de executare silită declanșate împotriva debitoarei. Astfel, conform raportului de expertiză şi al răspunsului expertului la obiecțiuni, înregistrat la dosarul cauzei de către dl. expert …, valoarea imobilelor la data de zz.ll.2017 conform contractului era de: 7.895.125 lei + TVA; valoarea imobilelor la data de zz.ll.2017 conform raportului este de: 20.803.747 lei + TVA. (…) Astfel, constatările judecătorului sindic cu privire la lipsa caracterului derizoriu al prețului sunt neîntemeiate (s.n.) şi se impun a fi înlăturate întrucât disproporția este vădită: valoarea imobilelor este de 2,63 de ori mai mare față de valoarea la care s-au tranzacționat”.
[IV] Soluția pronunțată de Curtea de Apel Cluj
Prin decizia pronunțată în cauză, Curtea de Apel Cluj: „Respinge apelul declarat de P. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei Soc. F.C. SA împotriva sentinței civile nr. 853/7.07.2020 și a încheierii din data de 19.11.2019, ambele pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj (…), pe care le păstrează în întregime”. Aceasta, în condițiile prin care, Tribunalul Specializat Cluj se pronunțase în sensul de a: „Respinge acțiunea formulată de P. SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC F.C. SA”.
[V] De ce – deși a apreciat prețul contractual ca fiind vădit dezechilibrat – Decizia civilă 682/2021 a reținut lipsa fraudei?
Lipsa intenției frauduloase a societății cumpărătoare
În motivarea propriei soluții, instanța de apel a reținut că: „chiar acceptând teza unei eventuale disproporții între prețul contractului nr. …/zz.ll.2017 şi un pretins preț al pieței invocat de reclamantă, o atare stare de fapt, odată dovedită, ar putea declanșa singură prezumția reglementată de art. 122 al. 3 din Legea nr. 85/2014 doar în condițiile prevăzute de art. 117 alin. (2) lit. b) din același act normativ, adică în situația unor operațiuni efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii, ceea ce nu este cazul în speță (s.n.)”.
Mai mult, este necontestat – atât în actuala, cât și în fosta reglementare a procedurii insolvenței – faptul că prezumția legală relativă de fraudă în dauna creditorilor nu se extinde și la persoana terțului dobânditor.
În aceste condiții, intenția frauduloasă a părților ar fi trebuit probată de reclamantă. S-ar fi impus a fi demonstrat faptul că: (i) părțile cunoșteau, la momentul vânzării, că vânzătoarea s-ar fi aflat în postura de a deveni insolvabilă; (ii) părțile cunoșteau, la momentul vânzării că – încheind contractul în condițiile date – vânzătoarea și-ar fi generat/ agravat insolvabilitatea; (iii) cumpărătoarea ar fi urmărit, alături de vânzătoare, producerea acestei consecințe nefaste pentru creditorii săi. Reclamanta nu a fost în măsură să dovedească niciunul dintre aceste elemente prin cererea de chemare în judecată.
Lipsa finalității specifice fraudei: prejudicierea creditorilor
Potrivit instanței de apel, pentru a reține frauda este esențială: „existența, la momentul încheierii actului criticat, a unor creanțe anterioare – drepturi ale creditorilor a căror fraudare se urmărește. (…)
Or, ulterior plăților făcute către creditorii ANAF şi M.T. , intimata a achitat restul din preţ, de 2.716.221 lei către vânzătoarea F.C., iar această sumă era cu mult mai mare decât datoriile avute în 2017 de societatea vânzătoare (…) Ca atare, corect arată intimata că poate fi susceptibilă de a fi fraudată doar o creanță care există şi care îi este opozabilă, substanțial și probatoriu, terțului dobânditor căruia îi este reproșată conivența frauduloasă”.
În esență, instanța de apel a reținut în mod corect că – deși sub nivelul valorii de piață a bunurilor vândute – prețul achitat de cumpărătoare ar fi fost suficient pentru acoperirea tuturor datoriilor societății vânzătoare de la data încheierii vânzării. Existența și anterioritatea celorlalte datorii invocate de reclamantă nu a putut fi probată de către aceasta. Suplimentar, instanța de apel a reținut și o altă apărare a intimatei: „aşa cum s-a mai arătat, elementul obiectiv – faptul de a fi generat un prejudiciu pentru creditori, prin aceea că le-a restrâns gajul general sau le-a îngreunat în alt mod realizarea propriilor creanțe, nu este suficient pentru a atrage anularea actului, în lipsa celui subiectiv, constând în intenția frauduloasă a părților implicate”.
* * * * *
După cum am susținut în reprezentarea pârâtei – societatea achizitoare, procedura insolvenței nu îi pune pe lichidator, respectiv pe creditori, în postura unor curatori ad hoc ai patrimoniului societății debitoare. Posibilitatea acestora de a critica actele debitoarei nu vizează orice ipoteze în care ar avea îndoieli în legătură cu interesul economic pe care acele acte l-ar prezenta. Cât timp actul de înstrăinare nu a generat insolvabilitatea debitorului, respectiv nu l-a adus în imposibilitate de a își executa obligațiile preexistente, actul este lipsit de caracter fraudulos, indiferent de eventuala disproporție între prestațiile cocontractanților.