Asigurarea probațiunii în cauze soluționate de instanțe române prin procedura Discovery din sistemul american de common law

av. Teodora Roman

Este cunoscut faptul că instanțele române au competența limitată la teritoriul statului român. Ce se întâmplă  atunci când pentru inițierea sau soluționarea unui litigiu sunt necesare dovezi deținute de un cetățean străin, care nu este parte în proces? Dacă acesta din urmă se află pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, se poate apela la procedura Discovery.

Ce este procedura Discovery? Care este utilitatea acestei proceduri?

Procedura Discovery este reglementată de United States Code în Secțiunea 1782 din Titlul 28. Fiind prevăzută în legislația federală, ea este aplicabilă pe întreg teritoriul Statelor Unite.

Această procedură oferă posibilitatea cetățenilor și instanțelor din alte țări  (precum cele din România) de a solicita concursul unei instanțe americane în obținerea de probe. În concret, prin Discovery se poate solicita instanței respective să oblige persoane aflate pe teritoriul SUA să pună la dispoziție diferite dovezi (informații, documente) pe care le dețin.

Procedura se poate, așadar, dovedi extrem de utilă pentru obținerea informațiilor păstrate pe servere ale unor furnizori de servicii on-line, al căror sediu se află pe teritoriul Statelor Unite (precum Google, Facebook sau WordPress).

Cine poate utiliza această procedură?

Procedura este deschisă atât persoanelor care se adresează instanțelor de judecată, cât și instanțelor în sine. Astfel, dacă litigantul nu s-a adresat în prealabil instanței americane, chiar instanța română care soluționează procesul poate să solicite instanței americane probele necesare, prin intermediul Discovery.

Care sunt costurile pe care le presupune formularea cererii în fața instanței americane?

Taxa care trebuie achitată pentru o asemenea cerere poate diferi de la stat la stat, însă, ca principiu, cuantumul ei se va încadra între 50 și 100 $.

Care sunt pașii de urmat pentru a beneficia de procedura Discovery?

Declanșarea procedurii Discovery se face printr-o cerere scrisă (trimisă prin poștă) adresată instanței federale de la locul unde se află persoana/ societatea vizată de procedură. Este, desigur, vorba despre cel care deține probele care se doresc a fi obținute.

Admiterea cererii depinde de întrunirea a trei condiții principale:

  • solicitantul să motiveze un interes în obținerea probei,
  • proba să fie necesară într-un proces (prezent sau viitor) desfășurat în România și
  • persoana care ar fi obligată la furnizarea probei să aibă reședința sau să se afle la momentul respectiv în circumscripția instanței americane sesizate.

Alături de aceste cerințe stabilite de lege, în practica judiciară americană s-au conturat o serie de alți factori relevanți în soluționarea unei astfel de ereri. Așadar, în analiza concretă a solicitării se vor lua în considerare aspecte precum:

  • costurile impuse persoanei vizate, în caz de admitere a cererii;
  • posibilitatea obținerii probei în cadrul procesului din România, dacă persoana vizată este parte în cauză;
  • receptivitatea instanțelor române cu privire la dovezile obținute pe această cale; 

Cum vor putea fi valorificate în fața instanțelor române informațiile obținute?

Probele obținute au caracter extrajudiciar, pentru că nu sunt administrate în mod nemijlocit de instanța română și pentru că, implicit, aceasta nu poate controla modul în care sunt administrate. De cele mai multe ori, informațiile obținute prin procedura Discovery vor lua forma unor înscrisuri (constatările făcute la fața locului, declarațiile unor martori), iar instanța română le va aprecia ca atare, iar nu prin prisma regimului specific fiecărei probe.

Cu titlu de exemplu, declarația unui martor obținută prin Discovery va fi apreciată cu mai mare rigurozitate față de cea dată în fața instanței române. Aceasta pentru că în al doilea caz instanța poate percepe cu propriile simțuri modul de exprimare a martorului, reacțiile sale verbale și non-verbale etc., care să acompanieze declarația.

În ciuda eventualelor diferențe de apreciere a probelor, procedura Discovery se poate dovedi a fi esențială în demararea și soluționarea unui proces, apelul la aceasta având la bază, de cele mai multe ori, tocmai imposibilitatea obținerii probelor în România. Prin urmare, indiferent de calificarea juridică dată probei (înscris sau declarație de martor), fundamental este ca instanța română să aibă acces la informația pe care justițiabilul dorește să i-o aducă la cunoștință